Alături de Poarta Ecaterina, Poarta Schei, în stil baroc, seamănă cu un arc împodobit. Datează din 1828 și se află pe locul unei porți mai vechi. În secolele XIII-XVII, a fost singurul loc de acces al romanilor din Schei la cetate.
Poarta Șchei (în germană Waisenhausgässer Tor, în maghiară Árvaház utcai kapu), singura poartă care a supraviețuit din vechea cetate, a fost una dintre porțile de fortificație ale Brașovului. Ca parte a zidului de sud-vest al fortificațiilor orașului, Poarta Șchei este declarată monument istoric.
Inițial stabiliți la Brașovechi, din cauza inundațiilor și din motive strategice (incursiuni tătare, urmate de invazii turcești), începând cu secolul al XIV-lea sașii s-au mutat spre muntele Tâmpa și au început să construiască fortificații defensive. Între anii 1400 și 1427, orașul a fost înconjurat de ziduri și turnuri de apărare, devenind astfel o fortificație celebră – Cetatea.
Timp de aproape trei secole, singura poartă care asigura trecerea prin zidul dublu al cetății dinspre Schei a fost Poarta Ecaterina. Din cauza cerințelor comerțului în plină expansiune din secolul al XVIII-lea, poarta nu a mai putut face față traficului crescut din zonă. În urma cererilor repetate ale negustorilor Schelieni, în 1820 a fost construită Poarta Târgului de Cai în apropiere de Bastionul Fierarilor, dar și aceasta s-a dovedit a fi prea mică pentru traficul în continuă creștere.
Drept urmare, încă din 1821, s-a propus construirea unei noi porți, care a fost aprobată de consiliul orașului abia în 1823, după lungi negocieri. În același timp, au fost întocmite primele planuri de amenajare a orașului, care presupuneau o dezvoltare urbană spre suburbii. În acest scop, o parte din fortificațiile medievale ale cetății de pe laturile de nord-est și sud-vest au fost demolate în etape. Poarta Ecaterina, cu excepția turnului exterior al porții, a fost demolată în 1827, iar la capătul străzii Orfelinatului a fost construită o poartă nouă, mai mare, Poarta Schei, de către “maestrul constructor” Joseph Jani[
Lângă poartă, după demolarea zidurilor, a fost construită, între anii 1851-1853, școala săsească de gimnastică și desen, actualul liceu sportiv.
